Organismele care pot înota suficient de puternic pentru a se deplasa independent de curenți sunt clasificate drept necton. Categoria include majoritatea peștilor adulți, calmarilor, mamiferelor marine și unele crustacee și reptile mai mari. În schimb, planctonul plutește în derivă odată cu apa, iar bentosul trăiește pe sau în fundul mării.

Animalele nectonice ocupă fiecare zonă de adâncime, de la suprafață până la adâncurile mării. Capacitatea lor de navigare le permite să migreze, să urmărească prada, să scape de prădători și să selecteze habitate favorabile. Multe specii întreprind migrații verticale zilnice sau călătorii sezoniere care se întind pe mii de kilometri.

Pescuitul vizează aproape exclusiv nectonul. Prin urmare, înțelegerea comportamentului, fiziologiei și dinamicii populației acestora este esențială pentru gestionarea resurselor. Studiile acustice, marcarea și metodele genetice ajută la urmărirea mișcărilor și la estimarea abundenței. Schimbările de temperatură, oxigen și distribuția prăzilor modifică deja arealele de răspândire ale multor specii nectonice.

Un ton înotând împotriva curentului exemplifică independența care definește nectonul.