Calculul abordează probleme pe care algebra nu le poate aborda: cât de repede se schimbă ceva și cât se acumulează. Are două ramuri principale. Calculul diferențial studiază ratele de schimbare - viteza, panta, creșterea. Calculul integral studiază acumularea - aria, volumul, distanța totală.

Newton și Leibniz au dezvoltat independent această temă în secolul al XVII-lea. Newton a folosit-o pentru fizică și astronomie; Leibniz a conceput notația pe care o folosim și astăzi, cum ar fi dy/dx și semnul integralei. Lucrările lor s-au bazat pe idei de la Arhimede, Descartes și Fermat.

Teorema fundamentală a calculului leagă cele două ramuri: diferențierea și integrarea sunt operații inverse. Această conexiune face posibilă rezolvarea unei game vaste de probleme în fizică, inginerie, economie și biologie. Calculul descrie orbitele planetare, creșterea populației, circuitele electrice și răspândirea bolilor. Rămâne una dintre cele mai puternice și aplicate domenii ale matematicii.

• Studiază schimbarea și acumularea continuă
• Două ramuri: diferențială și integrală
• Dezvoltat de Newton și Leibniz
• Teorema fundamentală leagă diferențierea și integrarea