În secolele anterioare, navele private purtau război sub licență. Un corsar era o navă privată și înarmată, autorizată de un guvern printr-o licență de marche să atace și să captureze navele comerciale inamice în timp de război.

Corsarul le-a permis statelor să extindă presiunea navală fără a menține flote mari și stabile. Navele și încărcăturile capturate erau vândute drept premii, iar veniturile erau împărțite între proprietari, echipaj și statul emitent. Practica invita la abuzuri și ducea la piraterie atunci când comisioanele erau vagi sau ignorate.

Declarația de la Paris din 1856 a abolit în mare măsură corsarul în rândul marilor puteri. Termenul a supraviețuit în discuțiile istorice și ocazional în metafore. Coroanele auxiliare navale moderne și crucișătoarele comerciale înarmate sunt categorii juridice distincte.

• Navă de război privată autorizată să atace comerțul inamic
• A operat sub o scrisoare de marcă în timp de război
• A profitat de premiile obținute
• În mare parte abolită la mijlocul secolului al XIX-lea