Urșii polari au blană groasă și un strat de grăsime. Cactușii stochează apa în tulpini cărnoase. Acestea sunt adaptări: trăsături sau comportamente care ajută un organism să supraviețuiască în mediul său. Termenul acoperă caracteristici fizice, procese fiziologice și comportamente. O adaptare se dezvoltă de-a lungul generațiilor prin selecție naturală. Indivizii cu trăsături utile supraviețuiesc și se reproduc mai mult, transmițând aceste trăsături mai departe. Charles Darwin și Alfred Russel Wallace au descris mecanismul la mijlocul secolului al XIX-lea.

Adaptările iau multe forme. Adaptările structurale sunt fizice, cum ar fi gâtul lung al unei girafe sau picioarele palmate ale unei rațe. Adaptările comportamentale sunt acțiuni, cum ar fi migrația, hibernarea sau vânătoarea nocturnă. Adaptările fiziologice sunt interne, cum ar fi capacitatea unei cămile de a conserva apa sau a unui pește de adâncime de a rezista la presiune. Unele trăsături sunt exaptări, ceea ce înseamnă că au evoluat pentru un scop și au fost ulterior cooptate pentru altul. Penele au evoluat probabil pentru căldură înainte de a fi folosite pentru zbor.

Tipuri de adaptare

• Structurale: forma corpului, membrele, dinții, blana.
• Comportamental: migrație, curtare, utilizarea uneltelor.
• Fiziologic: reglarea temperaturii, retenția de apă.
• Exaptație: o trăsătură reutilizată pentru o nouă funcție.

Adaptarea nu este orientată spre un scop. Organismele nu aleg să se adapteze. Mediile filtrează variația, iar ceea ce funcționează persistă.