Arhivarea datelor mută datele inactive în spațiul de stocare pe termen lung. Datele nu sunt șterse. Sunt puse deoparte. Sistemele active rulează mai rapid deoarece au o greutate mai mică. Departamentele de conformitate păstrează arhive pentru cerințele de reglementare. Echipele juridice le păstrează pentru litigii. Cercetătorii le păstrează pentru referințe istorice. Arhiva este un depozit, nu o groapă de gunoi.

Distincția dintre arhivare și copie de rezervă este importantă. O copie de rezervă este o copie pentru recuperare. O arhivă este copia principală a datelor care nu mai sunt utilizate activ. Ambele trebuie să fie securizate. Ambele trebuie să fie ușor de găsit. Arhivele utilizează adesea stocare mai ieftină și mai lentă: bandă, suport optic sau niveluri de cloud rece. Recuperarea durează timp, uneori ore întregi. Acest lucru este acceptabil pentru datele pe care nimeni nu le-a atins de ani de zile. Provocarea este să știi ce se află în arhivă. Metadatele, indexarea și programele de păstrare mențin arhiva utilizabilă. O arhivă fără index este o gaură neagră. Știi că datele sunt acolo. Pur și simplu nu le poți găsi. Politicile de păstrare definesc cât timp rămâne fiecare categorie de date. După perioada de păstrare, datele sunt șterse. Păstrarea tuturor lucrurilor pentru totdeauna este costisitoare și riscantă. Arhiva ar trebui să se micșoreze, precum și să crească.

Considerații privind arhivarea

• Programul de păstrare — cât timp este păstrat fiecare tip de date
• Mediu de stocare — bandă, optic sau cloud rece
• Indexare — metadate care fac ca datele arhivate să fie ușor de găsit
• Timp de recuperare — întârziere acceptabilă pentru acces
• Eliminare — ștergere securizată la sfârșitul păstrării

O arhivă este o promisiune. Datele vor fi acolo atunci când veți avea nevoie de ele. Respectarea acestei promisiuni necesită planificare.