Bazele sunt alunecoase la atingere. Săpunul, înălbitorul și bicarbonatul de sodiu au toate această calitate în comun. Cuvântul provine din latinescul „basis”, care înseamnă „fundament”. Chimiștii definesc o bază ca fiind o substanță care acceptă protoni sau donează perechi de electroni. Definiția Brønsted-Lowry se concentrează pe acceptarea protonilor. Definiția Lewis se concentrează pe donarea de perechi de electroni. Ambele sunt utile, în funcție de context.

În apă, o bază acceptă un proton din apă, producând ioni de hidroxid. Cu cât sunt mai mulți ioni de hidroxid în soluție, cu atât pH-ul este mai mare. Hidroxidul de sodiu se disociază complet în apă, transformând-o într-o bază tare. Amoniacul acceptă protoni doar parțial, transformându-l într-o bază slabă. La fel ca acizii, bazele pot fi tari sau slabe, concentrate sau diluate. Termenii nu sunt interschimbabili.

Bazele reacționează cu acizii pentru a forma săruri și apă. Această reacție de neutralizare este una dintre cele mai fundamentale din chimie. Bazele reacționează, de asemenea, cu grăsimile și uleiurile pentru a forma săpun, un proces numit saponificare. Acestea denaturează proteinele, motiv pentru care înălbitorul și soda sunt corozive. Sunt utilizate în procesele industriale, în tratarea apei și în curățenia casnică. Corpul uman folosește baze pentru a tampona pH-ul și a menține homeostazia.

Scara pH-ului măsoară aciditatea și bazicitatea. Un pH sub 7 este acid. Un pH peste 7 este bazic. Un pH de 7 este neutru. Scara este logaritmică, deci fiecare unitate reprezintă o modificare de zece ori a concentrației de ioni de hidrogen. Un pH de 12 este de un milion de ori mai bazic decât un pH de 6.