Acizii au un gust acru. Sucul de lămâie, oțetul și acidul gastric au toate aceeași acrișoare în comun. Cuvântul provine din latinescul acidus, care înseamnă acru. Însă gustul este o modalitate greșită de a defini o clasă chimică. Chimiștii definesc un acid prin ceea ce face: donează un proton (un ion de hidrogen) unei alte substanțe sau acceptă o pereche de electroni pentru a forma o legătură. Prima definiție provine de la Brønsted și Lowry, a doua de la Lewis.

În apă, un acid eliberează ioni de hidrogen, care se combină cu moleculele de apă pentru a forma ioni de hidroniu. Cu cât sunt mai mulți ioni de hidroniu în soluție, cu atât pH-ul este mai mic și acidul este mai puternic. Acidul clorhidric se disociază complet în apă, devenind un acid puternic. Acidul acetic, ingredientul activ din oțet, se disociază doar parțial, devenind un acid slab. Concentrația și concentrația sunt lucruri diferite. Un acid slab poate fi concentrat; un acid puternic poate fi diluat.

Acizii reacționează cu bazele pentru a forma săruri și apă. Reacționează cu metalele pentru a produce hidrogen gazos. Corodează materialele, motiv pentru care acizii industriali sunt depozitați în sticlă sau materiale plastice specializate. De asemenea, catalizează reacții, dizolvă minerale și digeră alimentele. Stomacul uman menține un pH între 1,5 și 3,5, suficient de puternic pentru a dizolva metalul, însă mucoasa stomacului se protejează cu un strat de mucus.