Înainte de injecția de combustibil, mașinile amestecau aerul și combustibilul cu un carburator. Era un dispozitiv simplu. Aerul curgea printr-un venturi, o secțiune îngustă care accelera aerul și îi reducea presiunea. Această scădere de presiune trăgea combustibilul dintr-o cameră de plutire printr-un jet. Combustibilul se amesteca cu aerul și intra în motor. Șoferul controla amestecul cu un clapet de sufocare și o accelerație.

Carburatoarele au funcționat bine timp de decenii. Au fost ieftine, fiabile și ușor de reparat. Dar aveau limite. Nu puteau controla cu precizie raportul aer-combustibil în toate condițiile. Erau sensibile la altitudine și temperatură. Risipeau combustibil și produceau mai multe emisii decât injecția de combustibil. Până în anii 1990, injecția de combustibil le înlocuise la aproape toate mașinile noi.

Carburatoarele au încă mulți adepți. Pasionații de mașini clasice le reconstruiesc, le reglează și se ceartă pe tema celor mai bune mărci. Motocicletele, mașinile de tuns iarba și motoarele mici le folosesc adesea pentru că sunt simple și ieftine. În aceste aplicații, carburatorul nu este învechit. Este instrumentul potrivit pentru această sarcină.

Pentru oricine a inundat vreodată un motor sau a reglat o clapetă de aer într-o dimineață rece, carburatorul este o reamintire a faptului că mașinile erau odată din nou accesibile. Trebuia să înțelegi cum funcționau pentru a le menține în funcțiune.