În 2006, Uniunea Astronomică Internațională a definit o planetă ca fiind un corp ceresc care orbitează Soarele, este suficient de masiv pentru ca propria gravitație să îl facă rotund și și-a curățat vecinătatea orbitală de alte obiecte. Acest ultim criteriu este cel care l-a retrogradat pe Pluto. De asemenea, înseamnă că obiectele care orbitează alte stele, numite exoplanete, sunt definite după un set ușor diferit de reguli.

Sistemul solar are opt planete. Patru sunt stâncoase: Mercur, Venus, Pământul și Marte. Două sunt giganți gazoși: Jupiter și Saturn. Doi sunt giganți de gheață: Uranus și Neptun. Acestea se întind de la suprafața pârjolită a lui Mercur până la benzile furtunoase ale lui Jupiter, de la sera scăldată în aer a lui Venus până la vânturile supersonice ale lui Neptun. Fiecare este o lume cu propria istorie.

Planetele se formează din discul de gaz și praf din jurul unei stele tinere. Granulele de praf se lipesc între ele, formând planetesimale, care se ciocnesc și se dezvoltă în protoplanete. Unele devin suficient de mari pentru a capta gaz de pe disc, devenind gigantice. Altele rămân stâncoase. Procesul este dezordonat, cu coliziuni, migrații și ejecții care modelează arhitectura finală.

Mii de exoplanete sunt cunoscute acum. Acestea includ Jupiteri fierbinți, super-Pământuri și planete care orbitează două stele. Diversitatea este mult mai mare decât se aștepta oricine. Definiția planetei ar putea necesita o nouă evoluție.