O cultură de acoperire este o cultură plantată în principal pentru a proteja și îmbogăți solul, mai degrabă decât pentru recoltare, de obicei între principalele culturi comerciale sau în perioadele de pârloag. Culturile de acoperire comune includ trifoiul, măzărichea, secara, ovăzul, hrișca, ridichile și muștarul. Acestea reduc eroziunea, suprimă buruienile, adaugă materie organică, fixează azot (în cazul leguminoaselor), captează nutrienții reziduali, îmbunătățesc structura solului și susțin polenizatorii și insectele benefice. Culturile de acoperire datează din agricultura romană și chineză antică, unde leguminoasele și ierburile erau folosite pentru a restabili fertilitatea solului. Interesul a crescut în secolele XX și XXI, pe măsură ce au crescut îngrijorările cu privire la degradarea solului, scurgerea nutrienților și schimbările climatice. Culturile de acoperire pot fi eliminate prin cosit, tăvăluire, pășunat sau erbicidare și lăsate ca mulci sau încorporate în sol ca îngrășământ verde. Acestea reprezintă o practică centrală în agricultura de conservare, agricultura organică și agricultura regenerativă și sunt susținute de programe guvernamentale de partajare a costurilor din Statele Unite și Europa.