Acvacultura este creșterea organismelor acvatice, inclusiv pești, crustacee, moluște și plante acvatice, în condiții controlate. Aceasta cuprinde medii de apă dulce, salmastre și marine și variază de la cultura extensivă în iazuri până la sisteme intensive de recirculare. Practica are rădăcini străvechi: creșterea crapului în China datează de acum cel puțin 2.500 de ani, iar autorii romani au descris cultivarea stridiilor. Acvacultura modernă s-a extins rapid după anii 1970, iar până în anii 2020 a depășit pescuitul de captură ca sursă principală de hrană pentru animale acvatice. Printre speciile majore se numără somonul atlantic, tilapia de Nil, somnul de canal, crevetele albe din Pacific și midiile albastre, alături de alge marine, cum ar fi algele kelp și nori. Sistemele includ iazuri, canale de scurgere, cuști, țarcuri cu plasă și rezervoare terestre cu biofiltrare. Beneficiile includ producția de proteine ​​cu rapoarte de conversie a hranei mai mici decât multe tipuri de carne terestră; preocupările includ poluarea cu nutrienți, transmiterea bolilor către stocurile sălbatice, conversia habitatului și dependența de făina de pește capturată în sălbăticie. Schemele de certificare, cum ar fi Consiliul pentru Administrarea Acvaculturii, își propun să promoveze cele mai bune practici.