Un film de animație nu înregistrează mișcarea. O creează. Animația afișează o secvență de imagini statice în succesiune rapidă, bazându-se pe persistența vederii pentru a le face să pară că se mișcă. Un flipbook face acest lucru cu hârtie și degetul mare. Un lungmetraj o face cu zeci de mii de desene sau cu modele digitale pe care un computer le redă cadru cu cadru. Tehnica este veche. Iluzia încă funcționează.

Există mai multe forme. Animația celulară tradițională desenează fiecare cadru manual, așa cum a făcut Disney pentru Albă ca Zăpada. Stop-motion-ul animă obiecte fizice, mișcându-le ușor între expuneri, așa cum face Aardman cu Wallace și Gromit. Rotoscopia trasează imagini live-action, cadru cu cadru. Animația pe calculator construiește personaje și medii în software 3D, apoi calculează fiecare cadru, așa cum face Pixar. Fiecare metodă are propria sa tehnică și propriul aspect.

Animația nu este un gen. Este un mediu. Spune povești de groază, documentare, drame pentru adulți și povești pentru copii. Poate fi fotorealistă sau abstractă. Poate fi scumpă sau ieftină. Lumile desenate manual de Hayao Miyazaki se potrivesc cu mulțimile procedurale ale software-ului Pixar. Forma este flexibilă. Cea mai bună animație folosește mișcarea pentru a exprima ceva ce acțiunea live nu poate.