Frânează brusc pe un drum alunecos, iar roțile se blochează. Mașina derapă, iar direcția nu face nimic. Sistemele antiblocare, sau ABS, previn acest lucru. Acestea monitorizează viteza roților și eliberează și reaplică rapid presiunea de frână pentru a menține roțile în mișcare. Șoferul poate vira în timp ce frânează puternic, ceea ce face adesea diferența dintre un accident și o accidentare la limită.

Sistemul utilizează senzori de viteză a roților la fiecare roată, o unitate de control hidraulic și un computer. Când un senzor detectează o decelerează prea rapid, computerul semnalează unității hidraulice să elibereze presiunea pentru o fracțiune de secundă, apoi să o reaplice. Ciclul se repetă de până la 15 ori pe secundă. Șoferul simte o pulsație în pedala de frână, ceea ce este normal.

ABS-ul a fost folosit pentru prima dată la aeronave în anii 1920 și la mașini în anii 1970. A devenit standard la majoritatea vehiculelor noi până în anii 2000. Sistemele moderne adaugă distribuția electronică a forței de frânare, care echilibrează frânarea între față și spate, și asistența la frânare, care aplică presiune maximă atunci când șoferul intră în panică.

ABS-ul nu scurtează distanțele de frânare pe toate suprafețele. Pe pietriș afânat sau zăpadă adâncă, o roată blocată se poate afunda și opri mai repede. Dar pe asfalt, în special pe asfalt ud, ABS-ul menține mașina controlabilă. Acest control este esențial.