Un robot semi-autonom se ocupă singur de unele sarcini, dar se bazează pe un om pentru altele. Este o cale de mijloc între teleoperare și autonomia completă. Robotul s-ar putea conduce singur pe o autostradă, dar ar putea cere omului să preia controlul în traficul urban. Ar putea ridica obiecte dintr-un coș de gunoi, dar ar putea cere ajutor atunci când întâlnește ceva nefamiliar.

Termenul este des întâlnit în mașinile autonome. Nivelurile 2 și 3 de pe scala de autonomie SAE sunt semi-autonome. Mașina poate vira, accelera și frâna, dar omul trebuie să monitorizeze și să fie pregătit să intervină. Nivelurile 4 și 5 sunt complet autonome. Majoritatea vehiculelor de larg consum de astăzi sunt de Nivelul 2. Trecerea la Nivelul 3 este dificilă deoarece omul trebuie să rămână implicat chiar și atunci când mașina este în mișcare.

Exemple semi-autonome

• Pilot automat adaptiv cu centrare pe bandă.
• Roboți de depozit care navighează, dar cer ajutor atunci când sunt blocați.
• Roboți chirurgicali care stabilizează mâna chirurgului.
• Dronele care parcurg o traiectorie, dar necesită prezența unui om pentru a ateriza.
• Roboți agricoli care recoltează, dar au nevoie de un om pentru reîncărcare.

Provocarea constă în predarea comenzii. Când robotul cere ajutor, omul trebuie să înțeleagă rapid situația și să preia controlul fără probleme. Dacă predarea este stângace, se întâmplă accidente. De aceea, sistemele semi-autonome au nevoie de interfețe clare, avertizări prealabile și comportament de rezervă. Robotul ar trebui să știe ce nu știe. Ar trebui să ceară ajutor înainte de a se bloca, nu după. Semi-autonomia nu este o stare temporară în drumul spre autonomia completă. Pentru multe aplicații, este echilibrul potrivit. Un om oferă judecată și adaptabilitate. Robotul oferă precizie și rezistență.