Talmudul este textul central al iudaismului rabinic. Este alcătuit din Mișna - un cod concis de lege orală compilat în jurul anului 200 d.Hr. - și Gemara, comentariile și dezbaterile ample care au apărut în jurul Mișnei în secolele următoare. Există două versiuni: Talmudul de la Ierusalim și Talmudul babilonian, mai lung și mai influent.

Aspectul paginii este distinctiv. Un scurt pasaj din Mișna se află în centru; în jurul său sunt straturi de discuții, referințe încrucișate și glose ulterioare. Conținutul variază de la reguli minuțioase de respectare a Sabatului și a legii alimentare, până la povestiri, maxime etice și speculații teologice. Argumentul este metoda. Rabinii nu sunt de acord, ridică dificultăți și le rezolvă - sau le lasă nerezolvate. Textul îl instruiește pe cititor într-un anumit mod de gândire, pe cât transmite informații.

Pentru evreii tradiționali, Talmudul nu este doar un document istoric. Este Tora orală care stă alături de Tora scrisă a lui Moise. Studiul în sine este un act religios, ideal urmat în perechi, astfel încât întrebările să poată fi clarificate în dialog. Studiul critic modern examinează dezvoltarea istorică a Talmudului; studiul tradițional continuă să-l trateze ca pe o conversație vie care abordează în continuare prezentul.

A deschide Talmudul înseamnă a intra într-o cameră în care conversația durează de o mie cinci sute de ani și nu dă semne că se va termina.