O proprietate de investiții produce venituri din chirii, în timp ce componenta sa de construcție este, de asemenea, amortizată anual în scopuri fiscale. Această deducere anuală este amortizarea. Regulile fiscale permit proprietarilor să recupereze costul clădirii pe o perioadă de recuperare stabilită.

Proprietățile rezidențiale de închiriat se amortizează de obicei pe o perioadă de 27,5 ani; cele comerciale pe o perioadă de 39 de ani. Terenul în sine nu este amortizabil. Amortizarea reduce venitul impozabil fără a necesita o cheltuială reală de numerar, îmbunătățind fluxul de numerar după impozitare. Atunci când proprietatea este vândută, amortizarea anterioară este recuperată și impozitată.

Studiile de segregare a costurilor pot accelera amortizarea prin identificarea componentelor cu durată de viață mai scurtă. Regulile privind activitatea pasivă și alte limitări pot restricționa cât de mult poate utiliza un proprietar amortizarea într-un an dat. Contabilii urmăresc cifrele; proprietarii beneficiază de acest adăpost.

Amortizarea este una dintre puținele modalități prin care o proprietate poate pierde din valoare pe hârtie, în timp ce câștigă valoare pe piață.