Generalizarea stimulilor este tendința de a răspunde la stimuli similari cu stimulul condiționat inițial. Pavlov a condiționat un câine să saliveze la un anumit ton. Câinele a salivat și el la tonuri similare. Răspunsul s-a generalizat. Câinele nu a făcut discriminare. A răspuns la categoria de sunete similare.

Generalizarea este adaptivă. Ajută organismele să răspundă la situații noi. Un copil mușcat de un câine mare se poate teme de toți câinii mari. Aceasta este generalizare. Poate fi utilă. Poate fi și problematică. Frica de toți câinii este debilitantă. Discriminarea este opusul. Înseamnă să reacționeze diferit la stimuli diferiți. Copilul învață că unii câini sunt prietenoși. Aceasta este discriminare.

Exemple de generalizare a stimulilor

• Frica de toți câinii după ce a fost mușcat de unul singur.
• Salivație la tonuri similare după condiționare.
• Sentiment de anxietate în toate școlile după o experiență neplăcută într-una.
• Răspunzând la toate semafoarele roșii după ce am învățat să opresc la unul singur.
• Reacție alergică la alimente similare.

Generalizarea stimulilor este un principiu fundamental al învățării. A fost demonstrată de Pavlov și Watson. Studiul lui Watson, „Micul Albert”, a arătat că frica poate fi condiționată și generalizată. Albert a fost condiționat să se teamă de un șobolan alb. Apoi s-a temut de iepuri albi, măști albe și haine de blană albe. Frica s-a generalizat. Studiul a fost lipsit de etică. Nu ar fi aprobat astăzi. Dar a demonstrat puterea generalizării. Generalizarea este opusul discriminării. Generalizarea este largă. Discriminarea este îngustă. Ambele sunt necesare. Generalizarea ne ajută să răspundem la lucruri noi. Discriminarea ne ajută să răspundem corespunzător. Echilibrul dintre ele este învățarea. Prea multă generalizare duce la erori. Prea multă discriminare duce la rigiditate. Organismul trebuie să învețe când să generalizeze și când să discrimineze. Aceasta este provocarea adaptării.