Un regim care urmărește să controleze aproape fiecare aspect al vieții publice și private este totalitar. Spre deosebire de autoritarismul obișnuit, totalitarismul mobilizează populația printr-o ideologie dominantă, un singur partid de masă și o supraveghere și propagandă omniprezente.

Exemple clasice includ Uniunea Sovietică a lui Stalin, Germania nazistă și anumite faze ale Chinei maoiste. Statul pătrunde în economie, cultură, educație și viața de familie. Organizațiile independente sunt distruse sau absorbite. Teroarea și ideologia lucrează împreună pentru a impune conformismul și a remodela societatea conform viziunii regimului.

Ambițiile totalitare nu se realizează niciodată pe deplin; persistă zone de viață privată și rezistență informală. Conceptul rămâne util pentru a distinge dictaturile extrem de invazive de sistemele autoritare care lasă zone mai largi de autonomie. Costul uman al experimentelor totalitare le-a transformat într-o referință negativă centrală în gândirea politică.

Când partidul revendică autoritatea asupra adevărului însuși, politica obișnuită a fost deja lăsată în urmă.