Antibioticele nu fac nimic împotriva virusurilor. Această sarcină revine antiviralelor, o clasă de medicamente mai mică și mai dificilă. Virușii nu sunt chiar vii. Ei deturnează celulele gazdă pentru a se replica, ceea ce înseamnă că orice medicament care îi oprește riscă să dăuneze celulei în care trăiesc. Antiviralele eficiente își propagă acul, vizând proteinele virale pe care celulele umane nu le au.

Herpesul și HIV-ul au fost printre primele ținte vizate. Aciclovirul, introdus în anii 1980, blochează ADN-polimeraza virală și scurtează durata focarelor de herpes. Tratamentul HIV a evoluat de la medicamente individuale la combinații care acționează asupra virusului în mai multe puncte, transformând o infecție fatală într-o afecțiune cronică gestionabilă. Antiviralele antigripale, precum oseltamivirul, funcționează cel mai bine atunci când sunt inițiate în primele 48 de ore de la apariția simptomelor. Medicamentele pentru hepatita C, antivirale cu acțiune directă, pot vindeca infecția la majoritatea pacienților în decurs de 8 până la 12 săptămâni.

Ce diferențiază antiviralele:

• Momentul potrivit. Majoritatea funcționează cel mai bine atunci când sunt începute devreme, înainte ca virusul să se răspândească pe scară largă.
• Rezistență. Virușii mută rapid, așa că combinațiile de medicamente sunt frecvente.
• Nu este un leac pentru toate. Multe infecții virale, inclusiv răceala comună, nu au un antiviral specific.
• Vaccinurile rămân prevenția de primă linie. Antiviralele tratează; vaccinurile previn.

Remdesivirul, utilizat în tratamentul COVID-19, a demonstrat un beneficiu modest la pacienții spitalizați. Căutarea unor antivirale cu o gamă mai largă de medicamente continuă.