Deplasarea bruscă a fundului mării — de obicei din cauza unui cutremur, dar și din cauza alunecărilor de teren sau a erupțiilor vulcanice — generează valuri care traversează bazine oceanice întregi. Aceste valuri sunt tsunami-uri. În apele adânci sunt rapide și au amplitudine mică; în apele de coastă puțin adânci încetinesc, cresc în înălțime și pot inunda țărmul cu o forță devastatoare.

Valurile de tsunami au perioade de la câteva minute până la o oră, mult mai lungi decât valurile de vânt obișnuite. Primul semn la coastă poate fi o retragere rapidă a apei urmată de o serie de valuri mari de maree pe uscat. Sistemele de avertizare utilizează date seismice și senzori de presiune costieri sau din adâncurile oceanului pentru a detecta potențiale tsunami-uri și a emite alerte.

Tsunami-urile istorice au ucis sute de mii de oameni și au remodelat liniile de coastă. Codurile de construcție, educația și rutele de evacuare reduc riscul în regiunile vulnerabile. Deoarece evenimentele generatoare nu pot fi prevenite, avertizarea și pregătirea la timp rămân principalele măsuri de apărare.

Un tsunami poate traversa Oceanul Pacific în mai puțin de o zi și totuși să își păstreze puterea distructivă pe țărmurile îndepărtate.