La marginea exterioară a platformei continentale, fundul mării se înclină brusc și coboară spre adâncurile oceanului. Această pantă continentală coboară de la aproximativ 200 de metri la câteva mii de metri pe o distanță orizontală relativ scurtă. Sunt comune gradienții de mai multe grade; pe alocuri, panta este disecată de canioane submarine.

Sedimentele care ajung la ruptura șelfului continental pot deveni instabile și pot coborî în cascadă pe pantă în curenți de turbiditate, sculptând canioane și depunând conuri pe panta continentală de dedesubt. Panta în sine este o zonă de tranziție între șelful continental productiv, influențat de lumină, și abisul întunecat, sărac în hrană. Comunitățile biologice se schimbă rapid odată cu adâncimea de-a lungul acestui gradient.

Panta este, de asemenea, o frontieră pentru explorarea resurselor și o cale pentru transportul carbonului și al poluanților din apele de coastă în adâncurile oceanului. Cartografierea și eșantionarea pantei rămân dificile din cauza terenului abrupt și a adâncimii. Alunecările de teren submarine de pe versanții continentali pot genera tsunami-uri locale, adăugând o dimensiune de geohazard studiului lor.

Multe dintre cele mai mari canioane submarine din lume traversează panta continentală și rivalizează ca scară cu canioanele terestre.