Mărimea cutremurelor necesita o măsură numerică practică. Scara Richter, dezvoltată în anii 1930, atribuie o magnitudine bazată pe logaritmul amplitudinii undelor seismice înregistrate pe un seismograf standardizat. Fiecare treaptă de număr întreg corespunde unei creșteri de zece ori a amplitudinii undei și unei energii de aproximativ 32 de ori mai mari.

Inițial concepută pentru cutremure locale din California, scara a fost în mare parte înlocuită de scara magnitudinii momentului pentru utilizare globală, în special pentru evenimente foarte mari. Cu toate acestea, termenul „scară Richter” rămâne utilizat pe scară largă în comunicarea publică. Magnitudinile sunt determinate din înregistrări instrumentale, mai degrabă decât din pagubele observate.

Un cutremur cu magnitudinea 5 este moderat; magnitudinea 7 este majoră; magnitudinea 9 este rară și catastrofală. Deoarece scara este logaritmică, diferența dintre numerele întregi succesive este enormă. Determinarea precisă a magnitudinii rămâne o sarcină esențială a observatoarelor seismologice din întreaga lume.

• Scara logaritmică a magnitudinii cutremurelor
• Bazat pe amplitudinea undelor seismice
• Fiecare pas are o amplitudine de zece ori mai mare
• În mare parte înlocuit de magnitudinea momentului pentru evenimente mari