Un cutremur este o zguduire bruscă a solului. Se întâmplă atunci când tensiunea acumulată în roci se eliberează brusc. Rocile se rup de-a lungul unei falii, trimițând unde seismice în toate direcțiile. Punctul subteran de unde începe seismismul este hipocentrul. Direct deasupra lui se află epicentrul.

Majoritatea cutremurelor au loc la limitele plăcilor tectonice. Plăcile se freacă una de cealaltă, se desprind sau se ciocnesc. Cercul de Foc al Pacificului, care înconjoară oceanul, găzduiește aproximativ 80% dintre cele mai mari cutremure din lume. Dar cutremurele pot lovi departe de marginile plăcilor, în zone de slăbiciune istorică. Cutremurele din New Madrid din 1811 au zguduit centrul Statelor Unite.

Daunele depind mai mult decât de magnitudine. Adâncimea, distanța, tipul de sol și codurile de construcție contează. Un cutremur superficial sub un oraș cu clădiri slabe este catastrofal. Un cutremur profund în largul mării poate provoca puține daune pe uscat. Tsunami-urile, alunecările de teren și incendiile ucid adesea mai mulți oameni decât cutremurul în sine. Sistemele de avertizare timpurie pot oferi un avertisment de câteva secunde, suficient pentru a încetini trenurile și a opri operațiile.

Termeni cheie

• Linie de falie
• Epicentru
• Magnitudine și intensitate
• Replici
• Unde seismice