Betonul este în mare parte agregat. Nisipul, pietrișul și piatra concasată reprezintă 60 până la 80% din volum. Pasta de ciment este adezivul. Agregatul este corpul. Acesta conferă betonului rezistența, volumul și stabilitatea dimensională. Fără agregat, pasta de ciment s-ar contracta și s-ar crăpa. Cu acesta, betonul devine un material structural durabil. Același principiu se aplică și în bucătărie, deși termenul este rar folosit acolo. Nucile într-o prăjitură prăjită, stafidele într-o scone și bucățelele de ciocolată într-un fursec sunt un fel de agregate, suspendate într-o matrice de aluat.

Agregatele sunt clasificate în funcție de dimensiune. Agregatul fin este nisipul, cu particule sub aproximativ 5 milimetri. Agregatul grosier este pietrișul sau piatra zdrobită, cu dimensiuni cuprinse între 5 și 40 de milimetri sau mai mult. Gradația, adică distribuția dimensiunilor particulelor, afectează lucrabilitatea și rezistența. Un amestec bine granulat are particule care umplu golurile dintre cele mai mari, reducând cantitatea de pastă de ciment necesară.

Tipul de agregat contează și el. Calcarul, granitul și pietrișul de râu sunt comune în beton. În coacere, alegerea incluziunilor modelează textura și aroma produsului final. Nucile tocate adaugă crocant. Fructele uscate adaugă gust masticabil. Bucățile de ciocolată se topesc în buzunare. Fiecare este un agregat în sine, suspendat într-o matrice de aluat sau cocaie. Analogia este vagă, dar logica structurală este similară: matricea leagă, iar agregatul dă caracter.