În 1975, oamenii de știință s-au reunit la Asilomar, California, pentru a discuta despre riscurile ADN-ului recombinant. Aceștia au convenit asupra unui moratoriu asupra anumitor experimente până când vor fi implementate linii directoare de siguranță. Acea întâlnire a stabilit principiul biosecurității: practicile și măsurile care previn daunele cauzate de agenții biologici. Principiul ghidează și astăzi laboratoarele, spitalele și unitățile de bioproducție.

Nivelurile de biosecuritate variază de la 1 la 4. BSL-1 se ocupă de agenți care prezintă un risc minim, cum ar fi E. coli nepatogenă. BSL-2 se ocupă de agenți care provoacă boli moderate, cum ar fi Salmonella și HIV. BSL-3 se ocupă de agenți care pot provoca boli grave prin inhalare, cum ar fi tuberculoza și SARS-CoV-2. BSL-4 se ocupă de cei mai periculoși agenți, cum ar fi Ebola și Marburg, pentru care nu există tratament. Fiecare nivel specifică controale tehnice, echipament individual de protecție și practici de lucru.

Biosecuritatea nu se referă doar la laboratoare. Se aplică spitalelor, unde personalul îngrijește pacienți infecțioși. Se aplică agriculturii, unde organismele modificate genetic ar putea scăpa. Se aplică bioproducției, unde contaminarea poate distruge un lot și poate dăuna lucrătorilor. Firul comun este izolarea: păstrarea agenților biologici acolo unde le este locul.

Eșecurile de biosecuritate sunt rare, dar au consecințe grave. O infecție dobândită în laborator, eliberarea unui organism modificat sau un eveniment de contaminare pot avea consecințe grave. Regulile există deoarece riscurile sunt reale.