O secetă lovește o zonă de cultivat porumb, iar unele câmpuri produc de două ori mai mult decât altele. Agrigenomica se întreabă de ce. Aceasta aplică genomica în agricultură, studiind ADN-ul culturilor și al animalelor pentru a găsi genele din spatele randamentului, rezistenței la boli, toleranței la secetă și conținutului nutrițional. Scopul este de a reproduce plante și animale mai bune mai rapid decât permite selecția tradițională.

Ameliorarea tradițională se bazează pe observație și răbdare. Un ameliorator încrucișează două soiuri, cultivă urmașii și alege cel mai bun. Acest lucru durează ani de zile. Instrumentele genomice scurtează ciclul. Amelioratorii secvențiază ADN-ul a mii de plante, identifică markerii legați de trăsăturile dorite și selectează răsadurile înainte ca acestea să ajungă pe câmp. Selecția genomică a transformat creșterea bovinelor de lapte și se extinde la grâu, orez și porumb.

Tehnologia ridică și semne de întrebare. Editarea genetică cu CRISPR poate introduce trăsături care nu ar apărea niciodată prin ameliorarea convențională. Cine decide ce modificări sunt acceptabile? Cine deține semințele rezultate? Fermierii din țările în curs de dezvoltare s-ar putea să nu își permită taxele de licențiere. Știința evoluează rapid. Regulile evoluează lent.

Agrigenomica nu se rezumă doar la recolte mai mari. Este vorba despre hrănirea unei populații în creștere pe mai puțin teren, cu mai puțină apă, într-un climat în schimbare. Aceasta este provocarea pe care domeniul încearcă să o îndeplinească.