Un fond de pensii colectează contribuții de la lucrători și angajatori și le investește pentru a plăti beneficii de pensionare. Este un instrument de investiții pe termen lung, în comun. Contribuțiile sunt primite în timpul anilor de lucru, fondul le investește, iar beneficiile sunt primite în timpul pensionării. Scopul este de a înlocui o parte din venitul de dinainte de pensionare, adesea 40 până la 80%.

Există două tipuri principale. Un plan cu beneficii definite promite o plată lunară specifică, bazată pe salariu și anii de serviciu. Angajatorul suportă riscul investiției. Dacă fondul are performanțe sub așteptări, angajatorul trebuie să contribuie mai mult. Un plan cu contribuții definite, precum un plan 401(k), specifică ce intră, dar nu ce iese. Angajatul suportă riscul investiției. Majoritatea angajatorilor din sectorul privat au trecut de la planuri cu beneficii definite la planuri cu contribuții definite în ultimii 40 de ani.

Fondurile de pensii se numără printre cei mai mari investitori instituționali. CalPERS, Sistemul de Pensii al Angajaților Publici din California, gestionează peste 400 de miliarde de dolari. Fondul de Pensii al Guvernului Norvegiei, adesea numit fondul petrolier, gestionează peste 1,6 trilioane de dolari. Aceștia investesc în acțiuni, obligațiuni, imobiliare și capital privat. Dimensiunea lor le conferă influență asupra guvernanței corporative și a tendințelor pieței.

Multe fonduri publice de pensii sunt subfinanțate. Beneficiile promise depășesc activele, uneori cu trilioane de dolari. Decalajul este o problemă politică. Eliminarea lui necesită contribuții mai mari, beneficii mai mici sau randamente mai bune. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este populară.