Sistemul bancar cu rezervă fracționară este un sistem în care băncile dețin doar o fracțiune din depozite ca rezerve și împrumută restul. Dacă o bancă are depozite de 1 milion de dolari și o cerință de rezervă de 10%, aceasta păstrează 100.000 de dolari și împrumută 900.000 de dolari. Împrumutații cheltuiesc banii, iar aceștia ajung la alte bănci, care împrumută din nou o parte. Procesul multiplică masa monetară.

Sistemul este modul în care funcționează majoritatea sistemului bancar modern. Nu este lipsit de riscuri. Dacă deponenții solicită mai mult decât rezervele băncii, banca dă faliment. Asta se întâmpla în timpul retragerilor masive de depozite bancare înainte de asigurarea depozitelor. Rezerva minimă obligatorie reduce riscul, dar nu îl elimină. Băncile dețin, de asemenea, capital pentru a absorbi pierderile, iar băncile centrale acordă împrumuturi băncilor în situații de urgență.

Rezervele minime obligatorii în Statele Unite au fost de 10% pentru băncile mari timp de decenii. În 2020, Rezerva Federală a redus-o la zero, argumentând că rezervele nu mai reprezentau o constrângere obligatorie asupra creditării. Cerințele de capital și regulile privind lichiditatea fac acum funcția pe care o făceau în trecut cerințele privind rezervele minime obligatorii. Alte țări încă utilizează cerințele privind rezervele minime obligatorii, iar unele le folosesc ca instrument de politică monetară.

Sistemul bancar cu rezervă fracționară este controversat. Criticii susțin că acesta creează bani din nimic și alimentează perioade de boom și declin. Susținătorii susțin că acesta canalizează economiile către investiții și susține creșterea economică. Dezbaterea este veche, datând din secolul al XIX-lea. Sistemul nu este perfect, dar nimeni nu a conceput unul mai bun care să funcționeze la scară largă.