Infractorii care fac bani din droguri, fraudă sau corupție trebuie să ascundă de unde provin. Anti-spălare de bani, sau AML, este setul de legi și proceduri concepute pentru a-i opri. Băncile sunt în prima linie. Acestea trebuie să verifice identitatea clienților, să monitorizeze tranzacțiile pentru tipare suspecte și să raporteze guvernului orice pare a fi spălare de bani.

Procesul are trei etape. Plasarea introduce numerar ilegal în sistemul financiar, adesea prin depozite mici sau afaceri cu utilizare intensivă a numerarului. Stratificarea mută banii prin tranzacții complexe pentru a le ascunde originea. Integrarea îi readuce în economie sub formă de fonduri aparent legitime, adesea prin intermediul imobiliarelor, bunurilor de lux sau companiilor-fantomă.

Băncile folosesc mai multe instrumente pentru a combate acest lucru. Regulile „Cunoaște-ți clientul” impun verificarea identității și monitorizarea continuă. Rapoartele de activități suspecte ajung la Rețeaua de combatere a infracțiunilor financiare (Financial Crimes Enforcement Network, FinCEN) din Statele Unite. Software-ul de monitorizare a tranzacțiilor semnalează tipare neobișnuite, cum ar fi depozite mari de numerar sau transferuri rapide între conturi. Clienții cu risc ridicat se confruntă cu o diligență sporită.

Conformitatea cu reglementările privind combaterea spălării banilor (AML) este costisitoare. Băncile cheltuiesc miliarde pe sisteme, personal și amenzi. Sancțiunile pentru defecțiuni pot fi severe. HSBC a plătit 1,9 miliarde de dolari în 2012. Danske Bank a plătit peste 2 miliarde de dolari în 2022. Costul unei erori este mult mai mare decât costul conformării.