Un robot cilindric de mărimea unei persoane cade de pe o navă în oceanul deschis și dispare. În următorul deceniu, își va petrece aproape toată viața în întuneric, plutind în derivă la un kilometru sub suprafață, apoi scufundându-se la doi kilometri, apoi urcând din nou în timp ce măsoară nivelul apei. Ieșe la suprafață pentru mai puțin de o zi pentru a suna acasă prin satelit. Apoi o face din nou. Și din nou, de aproximativ 150 de ori.

Această rutină este nucleul programului Argo, o flotă internațională de aproape 4.000 de flotoare care a transformat modul în care oceanografii văd stratul superior al oceanului. Fiecare flotor are senzori pentru temperatură, salinitate și presiune. Salinitatea provine din măsurători de conductivitate, deoarece apa mai sărată conduce electricitatea diferit față de apa dulce. Datele sunt transmise în timp aproape real, fiind gratuite pentru descărcare de către oricine.

Ce face ca sistemul să funcționeze

• Flotabilitate neutră la adâncime. Plutitoarele sunt balastate pentru a deriva la aproximativ 1.000 de metri fără a se scufunda sau a se ridica, ceea ce economisește bateria și le permite să se deplaseze în funcție de curenți ani de zile.
• O pompă simplă. O balonă internă deplasează uleiul spre interior și spre exterior. Umflarea balonului extern face ca plutitorul să se ridice; dezumflarea acestuia permite plutitorului să se scufunde.
• Un ciclu de 10 zile. Parcare, derivă, coborâre la 2.000 de metri, urcare în timp ce se profilează, ieșire la suprafață, transmitere, repetare.

Rezultatul este o acoperire enormă. Plutitoarele Argo au colectat peste trei milioane de profiluri, de patru ori mai multe informații oceanice colectate de nave și balize ancorate la un loc. Aceste date stau la baza prognozelor meteo, a evaluărilor climatice și a detectării încălzirii oceanelor pe termen lung.