Sociologii și publicul etichetează uneori un grup religios mic, cu credințe noi și o cerere intensă de loialitate, drept sectă. Termenul este contestat. Cercetătorii preferă adesea un limbaj neutru, cum ar fi „nouă mișcare religioasă”, în timp ce uzul popular are puternice conotații negative de manipulare sau pericol.

Grupurile numite culte se caracterizează de obicei prin faptul că au un lider carismatic, niveluri ridicate de angajament, practici distinctive și tensiuni cu societatea înconjurătoare. Unele rămân mici și de scurtă durată; altele evoluează în confesiuni recunoscute. Exemplele istorice arată că religiile consacrate de astăzi erau uneori considerate culte în perioadele lor de formare.

Îngrijorările legate de controlul coercitiv, exploatarea financiară sau izolarea de familie alimentează suspiciunea publicului. O evaluare precisă necesită atenție la practicile reale, mai degrabă decât la simpla noutate a credinței. Cuvântul în sine poate ascunde mai mult decât dezvăluie atunci când este folosit ca un simplu peiorativ.

Descrierea atentă contează încă mai mult decât eticheta.