În loc să dețină în totalitate o unitate locativă, un rezident deține acțiuni într-o corporație care deține clădirea. Această structură este o cooperativă. Acțiunile îi conferă proprietarului dreptul la un contract de închiriere pentru un anumit apartament.

Cooperativele sunt comune în anumite orașe mari. Consiliile de administrație, alese de acționari, aprobă noii cumpărători, stabilesc reguli și gestionează finanțele clădirilor. Finanțarea se face adesea sub forma unui împrumut pe acțiuni, mai degrabă decât a unei ipoteci tradiționale. Taxele lunare de întreținere acoperă ipoteca aferentă clădirii, taxele și costurile de funcționare.

Consiliile de administrație pot fi selective, uneori respingând solicitanții din motive financiare sau de altă natură. Revânzarea poate dura mai mult decât vânzările de condominii din cauza procesului de aprobare. Pentru locuitorii care apreciază controlul strict al comunității și se simt confortabil cu structura de cotă, cooperativele rămân o formă de locuință durabilă.

Proprietatea se simte diferit atunci când activul este reprezentat de acțiuni, mai degrabă decât de proprietăți imobiliare în sine.