Punctul de referință este nivelul teoretic preferat la care este reglată greutatea unui individ sau o altă variabilă fiziologică. Se crede că mecanismele homeostatice protejează acest nivel prin ajustarea apetitului și a metabolismului.

Când greutatea corporală scade sub valoarea stabilită, senzația de foame crește și rata metabolică poate scădea, promovând recăpătarea greutății. Când greutatea crește peste valoarea stabilită, pofta de mâncare poate diminua și metabolismul poate crește. Conceptul ajută la explicarea motivului pentru care mulți oameni își recapătă greutatea pierdută după dietă: sistemul de reglare tratează greutatea mai mică ca pe o abatere care trebuie corectată. Studiile pe gemeni și adopție sugerează că valoarea stabilită în sine este parțial ereditară.

Modelul simplu al punctului de referință a fost rafinat. Unii cercetători preferă o abordare bazată pe punct de stabilizare în care greutatea se stabilizează la echilibrul mai multor factori, mai degrabă decât să fie apărată activ în jurul unei ținte fixe. Schimbările de mediu - densitatea calorică a alimentelor, nivelurile de activitate fizică - pot schimba nivelul la care greutatea se stabilizează. Cu toate acestea, ideea unui interval de greutate corporală protejat rămâne influentă în cercetarea și practica clinică a obezității.

Corpul pare să trateze anumite niveluri de greutate ca ținte de menținut.