În psihologie, învățarea este o schimbare relativ permanentă a comportamentului sau a cunoștințelor, care rezultă din experiență. Este distinctă de maturizare, care este determinată biologic, și de stările temporare, cum ar fi oboseala sau boala.

Trei paradigme majore domină studiul învățării: condiționarea clasică, în care un stimul neutru ajunge să provoace un răspuns după asocierea cu un stimul necondiționat; condiționarea operantă, în care comportamentul este modelat de consecințe precum întărirea și pedeapsa; și învățarea observațională, în care comportamentul este dobândit prin observarea celorlalți. Abordările cognitive pun, de asemenea, accentul pe procesele mentale precum atenția, memoria și așteptarea.

Tipuri majore

• Condiționarea clasică (Pavlov)
• Condiționarea operantă (Skinner)
• Învățare observațională (Bandura)
• Învățare cognitivă și înțelegere