Legea efectului afirmă că comportamentele urmate de consecințe favorabile devin mai probabile, iar comportamentele urmate de consecințe nefavorabile devin mai puțin probabile. Edward Thorndike a formulat principiul pe baza experimentelor sale cu pisici, realizate cu ajutorul unor cutii-puzzle.

O pisică plasată într-o cutie a învățat, prin încercări și erori, să efectueze acțiunea care deschidea ușa și ducea la mâncare. De-a lungul încercărilor succesive, comportamentele ineficiente au dispărut, iar răspunsul de succes a apărut mai rapid. Thorndike a descris procesul ca fiind consolidarea conexiunilor stimul-răspuns prin rezultate satisfăcătoare și eliminarea conexiunilor prin rezultate deranjante.

Legea efectului a devenit o bază a condiționării operante. B.B. Skinner a rafinat conceptele de întărire și pedeapsă, păstrând în același timp ideea centrală că consecințele selectează comportamentul. Principiul rămâne esențial pentru modificarea comportamentului, educație și dresajul animalelor. De asemenea, explică de ce se formează obiceiuri și de ce acestea pot fi dificil de întrerupt atunci când consecințele care le mențin sunt intermitente sau întârziate.

Acțiunile care dau roade tind să se repete. Această simplă regularitate este legea efectului.