Organizarea figură-fundal este tendința perceptivă de a separa o scenă vizuală într-un obiect central - figura - și fundalul pe care se află. Figura apare de obicei mai aproape, mai structurată și mai ușor de memorat; fundalul pare să se extindă în spatele ei.

Atribuirea nu este dictată exclusiv de stimul. Aceleași contururi pot fi văzute ca figură sau ca fundal, în funcție de atenție, așteptare și contextul înconjurător. Figurile clasice reversibile - cum ar fi iluzia fețelor în formă de vază - demonstrează că aceeași imagine retiniană poate susține două organizări incompatibile, dar nu pe ambele simultan. Contururile comune sunt de obicei atribuite figurii, lăsând fundalul fără o formă definită la limită.

Segregarea figură-fond are loc la începutul procesării vizuale și este o condiție prealabilă pentru recunoașterea obiectelor. Fără aceasta, câmpul vizual rămâne un mozaic nediferențiat. Același principiu se aplică, cu modificări, scenelor auditive: o melodie iese în evidență pe fundalul armoniei sau zgomotului însoțitor.

A vedea un obiect necesită mai întâi să se decidă ce este obiectul și ce este fundalul. Organizarea figură-fundal ia această decizie.