Motivația extrinsecă este impulsul de a efectua un comportament pentru a obține o recompensă externă sau a evita o pedeapsă externă. Activitatea este un mijloc pentru atingerea unui scop, mai degrabă decât un scop în sine.

Notele, salariile, trofeele, laudele și amenințarea cu penalizările sunt factori motivaționali extrinseci clasici. Aceștia pot fi extrem de eficienți în inițierea și menținerea unui comportament, în special pentru sarcinile plictisitoare sau neinteresante. Cu toate acestea, cercetările arată în mod constant că dependența excesivă de recompensele extrinseci poate submina interesul intrinsec. Atunci când o activitate anterior plăcută este plătită sau notată, oamenii pot ajunge să o considere muncă și să piardă dorința spontană de a continua odată ce recompensa este eliminată.

Nu toți factorii motivaționali extrinseci sunt egali. Cei care susțin autonomia și competența – recunoscând efortul, oferind o justificare semnificativă – tind să fie mai puțin corozivi decât cei care simt că au un rol dominant. Teoria autodeterminării distinge între tipurile de motivație extrinsecă în funcție de cât de mult a fost internalizat motivul extern.

Motivația extrinsecă își face treaba. Întrebarea deschisă este ce efect are asupra relației pe termen lung cu activitatea în sine.