Mișcările politice care pretind că vorbesc în numele oamenilor obișnuiți împotriva unei elite corupte sau detașate sunt descrise drept populiste. Populismul este mai degrabă un stil și o logică de atracție decât o ideologie fixă; se poate atașa de programe de stânga sau de dreapta.

Liderii populiști pun accent pe un popor pur, o elită coruptă și pe urgența restabilirii puterii în rândul celor dintâi. Adesea, aceștia nu au încredere în instituțiile de mediere - partide, instanțe, agenții de experți și mass-media - și preferă comunicarea directă cu susținătorii. Nemulțumirile economice, anxietatea culturală și frustrările democratice oferă toate un teren fertil.

Criticii susțin că populismul subminează pluralismul și statul de drept. Simpatizanții răspund că acesta evidențiază excluderi reale și obligă elitele să reacționeze. Efectele pe termen lung depind de democratizarea instituțiilor sau de concentrarea puterii în conducerea personalistă. Cercetările comparative urmăresc ascensiunea, performanțele de guvernare și durabilitatea partidelor populiste în diferite regiuni.

O campanie populistă prosperă atunci când un număr mare de cetățeni se simt neauziți de partidele existente.