Regulile fundamentale care stabilesc și limitează guvernarea sunt reunite într-o constituție. Aceasta definește ramurile puterii, drepturile cetățenilor și procedurile de elaborare a legilor ordinare.

Constituțiile pot fi documente unice scrise sau colecții nescrise de statute, convenții și decizii judecătorești. De obicei, ele revendică supremația asupra legislației ordinare. Procedurile de modificare sunt de obicei mai exigente decât cele de legiferare obișnuită, astfel încât cadrul de bază rămâne relativ stabil.

Designul constituțional modelează competiția politică: sistemele prezidențiale versus parlamentare, structurile federale versus unitare și puterea controlului judiciar decurg toate din alegerile constituționale. Atunci când actorii politici tratează constituția ca fiind obligatorie, chiar și atunci când aceasta le frustrează obiectivele imediate, sistemul câștigă legitimitate și previzibilitate. Atunci când o tratează ca fiind opțională, constituționalismul însuși se erodează.

O constituție este la fel de puternică ca și dorința actorilor puternici de a o respecta.