Stoicismul ne învață că virtutea este singurul bine și că orice altceva, sănătatea, bogăția, reputația, este indiferent. Stoicii, fondați de Zenon din Citium în jurul anului 300 î.Hr., susțineau că ar trebui să ne concentrăm asupra a ceea ce putem controla: judecățile noastre, dorințele noastre, acțiunile noastre. Ceea ce nu putem controla, vremea, ceilalți oameni, trecutul, nu ar trebui să ne tulbure. Scopul este apathia, o stare de calm care vine din înțelegerea naturii și acceptarea a ceea ce se întâmplă. Marcus Aurelius, Epictet și Seneca sunt cei mai faimoși stoici. Marcus a fost un împărat roman, Epictet un fost sclav, Seneca un om de stat și dramaturg. Scrierile lor sunt ghiduri practice pentru a trăi bine sub presiune.

Stoicismul a reapărut în ultimii ani, în special în rândul persoanelor care caută reziliență în vremuri incerte. Nu este vorba despre suprimarea emoțiilor. Este vorba despre a nu fi condus de ele. Nu este vorba despre pasivitate. Este vorba despre a acționa cu virtute, indiferent de rezultate. Practicile stoice de vizualizare negativă, ținere în jurnal și acceptare conștientă au fost adoptate de terapia modernă de auto-ajutorare și terapia cognitivă. Criticii susțin că stoicismul poate fi rece, că subestimează relațiile și emoțiile. Apărătorii răspund că le valorizează în mod corespunzător, ca lucruri de care să te bucuri, dar de care nu să te bazezi. Stoicismul este o filozofie a libertății interioare.

Principii stoice

• Virtutea este singurul bine. Orice altceva este indiferent.
• Control. Concentrează-te pe ceea ce poți controla.
• Acceptare. Acceptă ceea ce nu poți controla.
• Calm. Cultivă apatia, libertatea de pasiunile tulburătoare.

Stoicismul nu este același lucru cu pasivitatea. Este un îndemn la acțiune, ghidat de rațiune și virtute.