Scepticismul este atitudinea de îndoială a pretențiilor de cunoaștere. Se întreabă dacă putem ști ceva anume. Scepticismul antic, asociat cu Pyrrho și Sextus Empiricus, susținea că ar trebui să suspendăm judecata despre orice, deoarece pentru fiecare argument există un argument egal și opus. Rezultatul este liniștea, nu disperarea. Scepticismul modern, asociat cu Descartes, a folosit îndoiala ca metodă. Descartes s-a îndoit de orice până când a ajuns la certitudinea propriei existențe. Apoi a încercat să reconstruiască cunoașterea pe această fundație.

Scepticismul poate lua multe forme. Scepticismul global pune la îndoială orice cunoaștere. Scepticismul local pune la îndoială cunoașterea într-un domeniu specific, cum ar fi moralitatea sau lumea exterioară. Scepticismul cartezian pune la îndoială existența lumii exterioare, folosind argumentul visului și ipoteza demonului malefic. Scepticismul humean pune la îndoială cauzalitatea și inducția. Scepticismul nu este același lucru cu cinismul, care nu are încredere în motive, sau nihilismul, care neagă valoarea. Este o poziție metodologică, o modalitate de a testa afirmațiile. Unii filozofi susțin că scepticismul se auto-refută. Dacă știi că nu poți ști nimic, atunci știi ceva. Alții susțin că scepticismul este un stimul util, care ne obligă să ne examinăm presupunerile. Dezbaterea continuă.

Forme de scepticism

• Global.
• Local.
• Cartesian.
• Humean.

Scepticismul nu este același lucru cu îndoiala. Îndoiala este un sentiment. Scepticismul este o poziție despre posibilitatea cunoașterii.