Pozitivismul susține că cunoștințele provin din observația științifică. Respinge metafizica ca fiind lipsită de sens și insistă asupra faptului că afirmațiile trebuie să fie verificabile empiric. Auguste Comte a fondat mișcarea în secolul al XIX-lea, argumentând că gândirea umană trece prin trei etape: teologică, metafizică și pozitivă. În etapa pozitivă, renunțăm la a ne întreba de ce și ne concentrăm asupra cumului. Descriem regularități, nu esențe. Pozitivismul logic, o mișcare din secolul al XX-lea asociată cu Cercul de la Viena, a încercat să formalizeze acest program. Acesta susținea că afirmațiile semnificative sunt fie analitice, precum matematica, fie verificabile empiric, precum știința. Orice altceva este un nonsens.

Pozitivismul logic s-a prăbușit sub propria greutate. Principiul verificării în sine nu este verificabil empiric. Dar pozitivismul a lăsat o amprentă durabilă asupra filosofiei, științei și științelor sociale. A încurajat cercetarea empirică riguroasă și scepticismul față de speculație. A influențat behaviorismul în psihologie, structuralismul în antropologie și metodele cantitative în sociologie. Criticii susțin că pozitivismul este prea îngust, că ignoră sensul, interpretarea și valorile. Apărătorii răspund că menține cercetarea sinceră. Dezbaterea dintre pozitivism și criticii săi continuă în filosofia științelor sociale.

Teme pozitiviste

• Verificare empirică.
• Respingerea metafizicii.
• Unitatea științei.
• Neutralitate valorică.

Pozitivismul nu este același lucru cu empirismul, deși cele două se suprapun. Empirismul este o teorie a cunoașterii. Pozitivismul este un program pentru știință.