Un guvern îți poate lua pașaportul, proprietatea, chiar și viața. Ceea ce nu poate lua în mod legitim – conform unui corpus de legi care a izvorât din cenușa a două războaie mondiale – este statutul tău de titular de drepturi. Drepturile omului sunt revendicările pe care le deții pur și simplu pentru că exiști. Nu sunt acordate de un rege, o constituție sau un vot majoritar. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948, enumeră treizeci de articole, de la libertatea de exprimare până la dreptul la odihnă și timp liber.

Ideea este veche. Cirus cel Mare a eliberat sclavii din Babilon. Magna Carta a limitat puterea unui rege. Dar sistemul modern este nou. Acesta include tratate, instanțe și organisme de monitorizare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate obliga un stat să plătească daune. Curtea Penală Internațională poate urmări penal persoane pentru genocid.

Trei generații

• Civil și politic: vot, proces echitabil, liberă exprimare.
• Economic și social: alimentație, locuințe, asistență medicală, educație.
• Colectiv: autodeterminare, mediu curat, pace.

Aplicarea legii este inegală. Statele puternice ignoră hotărârile judecătorești. Statele slabe sunt supuse unor presiuni. Totuși, limbajul drepturilor omului a devenit modalitatea implicită prin care oamenii obișnuiți contestă puterea arbitrară, de la un consiliu sătesc la un consiliu de securitate.