Immanuel Kant considera că moralitatea nu poate depinde de ceea ce îți dorești sau de ceea ce se întâmplă să fie util. Trebuie să fie obligatorie indiferent de dorință sau consecințe. Imperativul categoric este numele său pentru principiul suprem al moralității și vine în mai multe formulări. Cea mai faimoasă spune: acționează numai conform acelei maxime pe care o poți dori în același timp ca lege universală. Testează-ți rațiunea pentru care acționezi întrebându-te dacă toată lumea ar putea acționa conform ei.

Kant a pus în contrast imperativele categorice cu imperativele ipotetice. Un imperativ ipotetic îți spune ce să faci dacă vrei un anumit scop: dacă vrei să fii sănătos, fă mișcare. Un imperativ categoric poruncește necondiționat. A doua formulare spune: tratează umanitatea, fie în tine însuți, fie în ceilalți, întotdeauna ca un scop, niciodată doar ca un mijloc. A treia vorbește despre un regat al scopurilor, unde ființele raționale legiferează împreună legea morală. Kant credea că aceste formulări exprimă același principiu. Minciuna, înșelăciunea și încălcarea promisiunilor nu trec testul de universalizabilitate, deoarece o lume în care toată lumea le face ar submina chiar practicile de care depind.

Formulările lui Kant

• Lege universală.
• Umanitate.
• Regatul scopurilor.

Imperativul categoric fundamentează etica deontologică, care susține că unele acte sunt greșite indiferent de consecințele lor.