Intri în bucătărie și găsești borcanul de fursecuri pe podea, fără capac și firimituri pe gresie. Nu deduci ce s-a întâmplat din principii generale și nu poți face presupuneri din observații repetate. Presupui. Cea mai bună explicație este că cineva l-a răsturnat. Această presupunere este abducția, forma de raționament care generează ipoteze pentru a explica fapte surprinzătoare.

Charles Sanders Peirce a introdus termenul la sfârșitul secolului al XIX-lea, distingându-l de deducție și inducție. Deducția trage concluziile necesare din premise. Inducția generalizează din cazuri. Răpirea propune o cauză probabilă. Un medic care diagnostichează o febră, un detectiv care citește scena unei crime, un om de știință care observă o anomalie în date: toți raționează abductiv. Concluzia nu este garantată. Este cea mai plauzibilă poveste având în vedere ceea ce știți și poate fi greșită.

Cum funcționează

• Începe cu o observație surprinzătoare.
• Generează explicații pentru candidate.
• Evaluați plauzibilitatea.
• Testează cel mai bun candidat.

Abducția este motorul descoperirii, dar nu este o dovadă. Peirce a numit-o singura formă de raționament care introduce idei noi și, de asemenea, cea mai falibilă.