Psihoza înseamnă pierderea contactului cu realitatea. Halucinații, iluzii, gândire dezorganizată. Medicamentele antipsihotice atenuează aceste simptome prin blocarea receptorilor dopaminergici D2 din creier și, pentru mulți pacienți, fac diferența între spital și acasă. De asemenea, sunt utilizate pentru mania bipolară, agitația severă și depresia rezistentă la tratament.

Prima generație, care include haloperidolul și clorpromazina, a apărut în anii 1950. Acestea funcționează, dar adesea provoacă tulburări de mișcare: rigiditate, tremor și diskinezie tardivă, o afecțiune potențial permanentă. Medicamentele de a doua generație, cum ar fi risperidona și olanzapina, au apărut în anii 1990 cu mai puține efecte secundare legate de mișcare, dar cu un nou set de probleme, în special creștere în greutate și modificări metabolice care cresc riscul de diabet și boli de inimă. Clozapina, cea mai eficientă pentru schizofrenia rezistentă la tratament, necesită analize de sânge regulate din cauza unui risc rar, dar grav, de număr scăzut de leucocite.

Ce ar trebui să știe pacienții și familiile lor:

• Răspunsul variază. Găsirea medicamentului potrivit necesită adesea încercări și erori.
• Efectele secundare sunt reale. Greutatea, glicemia și simptomele legate de mișcare necesită monitorizare.
• Aderența contează. Oprirea bruscă poate declanșa recidivă.
• Injecții cu acțiune prelungită. Pentru pacienții care au dificultăți cu administrarea zilnică a pilulelor, injecțiile lunare sunt o opțiune.

Antipsihoticele tratează simptomele. Nu vindecă afecțiunea subiacentă.