Când polenul intră în contact cu mucoasa nazală, celulele imune numite mastocite eliberează histamină. Această moleculă declanșează strănutul, mâncărimea, lăcrimarea ochilor și producția de mucus. Antihistaminicele blochează receptorul histaminei, reducând reacția. Acestea se numără printre cele mai utilizate medicamente din lume, iar majoritatea oamenilor au luat unul fără să se gândească prea mult la asta.

Antihistaminicele de primă generație, precum difenhidramina, traversează bariera hematoencefalică și provoacă somnolență. Acest efect secundar le-a făcut utile ca somnifere și remedii pentru răul de mișcare, dar le face și o alegere nepotrivită pentru ameliorarea alergiilor în timpul zilei. Medicamentele de a doua generație, precum loratadina și cetirizina, au fost concepute să stea în afara creierului, astfel încât ameliorează simptomele fără prea multă sedare. Cetirizina încă provoacă somnolență la unele persoane, o reamintire a faptului că răspunsurile individuale variază.

Puncte practice:

• Rinită alergică. Antihistaminicele de a doua generație sunt de primă linie.
• Urticarie. Antihistaminicele reduc mâncărimea și pustulele.
• Anafilaxie. Antihistaminicele nu sunt suficiente. Tratamentul este epinefrina.
• Rău de mișcare. Medicamentele de primă generație, cum ar fi meclizina, funcționează bine.

Există antihistaminice topice pentru picături oftalmice și spray-uri nazale. Acestea acționează local și evită efectele secundare sistemice.