Pescuitul este atât activitatea de recoltare a peștelui sau crustaceelor, cât și populația sau zona în care se pescuiește. Poate fi pescuit în sălbăticie sau de crescătorie, comercial sau artizanal și vizează specii de la hamsii la ton și castraveți de mare.

Gestionarea durabilă necesită cunoașterea dimensiunii stocurilor, a ratelor de reproducere și a interacțiunilor ecosistemice, împreună cu reglementări privind echipamentele, anotimpurile și limitele de captură. Multe zone de pescuit au fost supuse supraexploatării, ceea ce a dus la epuizarea stocurilor și la alterarea rețelelor trofice. Altele și-au revenit în cadrul unei gestionări bazate pe știință și a unor sisteme de alocare bazate pe drepturi.

Pescuitul furnizează o fracțiune importantă din proteinele animale la nivel mondial și susține mijloacele de trai a zeci de milioane de oameni. De asemenea, generează capturi accidentale, deteriorarea habitatului și conflicte privind accesul. Schemele de certificare, monitorizarea prin satelit și îmbunătățirea cooperării internaționale vizează reducerea pescuitului ilegal și recompensarea practicilor durabile. Viitorul pescuitului depinde de alinierea stimulentelor economice cu limitele ecologice.

O zonă piscicolă bine gestionată poate oferi hrană și venituri pe termen nelimitat; una prost gestionată se poate prăbuși în decurs de o generație.