Obiectele care se mișcă liber pe Pământ par să se curbeze deoarece planeta însăși se rotește sub ele. Această deviere aparentă este efectul Coriolis. În emisfera nordică, devierea este spre dreapta direcției de mișcare; în emisfera sudică este spre stânga.

Efectul este neglijabil la ecuator și crește spre poli. Acesta modelează circulația la scară largă atât a atmosferei, cât și a oceanului, direcționând vânturile și curenții în modelele familiare ale vânturilor alizee, ale vântului de vest și ale marilor vârtejuri subtropicale. Fără efectul Coriolis, bazinele oceanice ar lipsi de curenții limită vestici care transportă cantități uriașe de căldură spre poli.

Forța este proporțională cu viteza și cu sinusul latitudinii, așadar influențează cel mai puternic caracteristicile atmosferice care se mișcă rapid sau pe distanțe lungi. Intuiția cotidiană poate induce în eroare, deoarece efectul este prea slab pentru a fi observat în mișcările la scară casnică. În oceanografie și meteorologie, însă, este un principiu fundamental de organizare.

Fiecare sistem major actual de pe planetă poartă amprenta rotației Pământului.