Poezia se mișcă adesea într-un ritm măsurabil. Metrul este modelul ritmic creat prin aranjamentul silabelor accentuate și neaccentuate. Pentametrul iambic - cinci picioare de perechi neaccentuate - a fost un metru dominant în versurile englezești timp de secole. Alte metri (trohaic, anapestic, dactilic) produc diferite efecte de viteză, greutate sau ușurință.

Scandarea este practica de marcare a accentuărilor și de împărțire a versului în picioare. Regularitatea perfectă este rară; poeții pricepuți variază modelul pentru a evita monotonia și pentru a accentua anumite cuvinte. Tensiunea dintre metrul așteptat și ritmul vorbit real face parte din puterea expresivă a versurilor.

Versul liber renunță la metrica obișnuită, însă chiar și versul liber păstrează adesea frazarea ritmică. Înțelegerea metricii îi ajută pe cititori să audă muzica poeziei tradiționale și să aprecieze alegerile pe care le fac poeții. Este un instrument tehnic, dar scopul său final este estetic: să modeleze experiența versului așa cum este citit cu voce tare sau auzit în tăcere în minte.